Întâmplări din studenţie.

de Mircea Iordache
Am jucat şeptic cu nea Nicu Popinceanu
Domnul Nicolae Popinceanu, profesor de Organe de Maşini, un moldovean get-beget, blonduţ, cam la 50 de ani, singuratec ( avea unele probleme de familie, cu un băiat mare, care probabil îl cam necăjea, iar soţia îl părăsise). Îmi plăcea mult fizionomia lui şi eram emotiv în conversaţii. Făceam cu dumnealui şi proiectele la Organe de Maşini, la care avea doar o prezenţă simbolică. Prima examinare am avut-o la proiect şi profesorul s-a comportat ciudat. Studenţii treceau prin faţa lui, prezentând proiectele şi primeau aprecieri cam după ochi. Înaintea mea a intrat Florescu, un rugbist, care avea în spate o carieră sportivă frumoasă pe la Dinamo şi alte echipe din campionatul naţional. Domnul Popinceanu i-a zis că nu prea l-a văzut în tipul orelor de proiectare şi că nu prea merită să fie trecut. Florescu a insistat că el este rugbist la CSMS Iaşi şi că a avut multe deplasări. Atunci profesorul: „Ei măi, dacă-i aşa îţi dau şapte!”, căci avea domnul Popinceanu mult respect pentru sportivi. Iaca vine şi rândul meu. Profesorul, pontos şi fără să fi văzut munca ce o depusesem la proiect, îmi zice: „Ei, măi, tu nu eşti sportiv, deci îţi dau şase.” Eu mă revolt, dar cu ton rugător îi spun: „Tovarăşe profesor, măcar uitaţi-vă prin proiectul meu, că am muncit şi cu nota asta a dumneavoastră sunt în pericol de a-mi pierde bursa!” Mă priveşte ciudat şi: „Hai mă, dacă te milogeşti atâta, îţi dau şapte!” La examenul teoretic, deşi am ştiut foarte bine şi consideram că aş merita un 9,00, şi-a adus aminte: „Ţi-aş da mai mult dar te-ai milogit la proiect.” Se vedea că-s abonat la nota 7,00. Căpătase chiar o anumită simpatie pentru mine, dar la nivelul notei menţionate. Aşa s-a făcut că şi la următoarele doua examinări am primit câte un 7,00, chiar dacă la ultima înfăţişare am răspuns doar de un 5,00.. Pe Costică Agapi l-a anunţat că l-a picat, dar când a terminat de ţinut examinările, s-a întâmplat să meargă alături de mine spre ieşirea din clădire şi mi-a zis: „ Măi, eşti un băiat bun şi te vei descurca în viaţă, iar Agapi ăsta, am să-i dau drumul şi lui”. Asta mi-a format şi mai bine imaginea despre bonomia domnului Popinceanu;

Nota şapte la Matematici Speciale

Avea nea Mitică Mangeron un talent uluitor în a stabili subiectele de examen la disciplinele pe care le preda, încât numai cunoştinţele de bază, de la alte discipline ne puteau ajuta pentru a trece examenul. Subiectele trecute pe biletele de examen erau anapoda, nu aveau nimic comun cu ceea ce ne predase. De fapt cine poate spune că nea Mitică preda după un program ? Preocupările dumnealui erau prea savante pentru a se lăsa la altitudinea joasă a minţilor noastre.
Poate nu l-am înţeles eu, poate nu l-au înţeles mai mulţi colegi, dar am marjat cum am putut şi nici nu ştiu pentru ce am trecut examenele acelea şi pica nea Mitică pe ruptele, iar apoi să vezi toamna cum lungea pelteaua reexaminărilor! Se ţineau bieţii studenţi ca nişte căţeluşi după dânsul şi cu mare greutate scăpau.
La Matematici Speciale, spre exemplu, mi-au picat niste ecuaţii, pentru care trebuia să fac reprezentările grafice. Erau de forma: X +Y+Z= A. Mă strofoc şi reprezint o dreaptă în spaţiu. Tot aşa fac şi cu celelalte două ecuaţii. Nea Mitică s-a arătat mulţumit în prima fază şi mi-a zis: - Foarte bine, foarte bine , dragul meu ! Imi dă nota şapte, obişnuită pentru amărăşteni, dar când să ies pe uşă mă abordează din nou: - Dragul meu, dragul meu, dar aici erau nişte exponenţi!
Surprins, privesc biletul şi observ că are dreptate, dar ce să fac eu că eram plopist la aşa ceva. Intrucât exponenţii erau trecuţi în dreptul unei linii continue, am avut inspiraţia să zic : - A, domn profeor, dar aici exponenţii apar tăiaţi cu o linie, dar dacă vreţi..... !
Dacă vroia, cred că picam cu brio, dar n-am avut ghinionul să vrea.

Parfumul de votcă
Un profesor, nu spun care, avea cam dezvoltat apetitul etilic. La un examen studentul, să-i spunem Popescu, timid din fire, ce şi-a zis: Trebuie să nu am emoţii şi cum să fac? Ia să beau eu o votcă înainte de examen! Zis şi făcut. În timpul examenului, profesorul, fin mirositor, a început să vibrze pe lângă Popescu şi să adulmece tot mai mult parfumul care-l aureola. Se dădea tot mai aproape de Popescu, cu ochii şi nările dilatate şi nici nu se mai gândea la ce spune Popescu, dar îl aproba din tot trupul. I-a dat în grabă nota 9,00 lui Popescu, a părăsit sala pentru ceva timp şi era de înteles că s-a dus să bea o duşcă, după care a continuat în mare formă.

Pauzele şi bâza
Cum să nu ţinem minte pauzele dintre orele de curs şi mai ales cele dintre seminarii? Orele de curs se ţineau adesea în amfiteatrele din Corpul A, iar seminariile pe la cucurigu în Corpul A, sau prin Corpul B. De multe ori când începea pauza, fără nicio programare anticipată se pornea câte o bâză de răsunau holurile de pocnete şi râsete. Doamne ce o fi fost n mintea noastră, oameni serioşi, unii trecuţi de 35 ani ( Bâtlan, Nuţu, Niculiţă), ne prindeam în acel joc de clase mici! Să-l ferească Sfântul pe cel care lua o palmă de la Bâtlan, Nuţu, Niculiţă şi câte şotii se făceau pentru a se masca făptuitorul loviturii, cu îmbulzeli, împingerea în spate a celui care a lovit, gălăgie...! Interesant este că rămânem copii toată viaţa în anturajul promoţiei noastre şi nu ştiu dacă şi acum nu aş avea poftă de o bâză. Singurul lucru care ne reţine este ruşinea de cei din jur şi mentalităţile noastre.

Perpetuum mobile al lui Pompilică
La terminarea unui curs de Mecanică Teoretică, la ieşirea din Amfiteatru, “celebrul” nostru coleg Drenea Pompiliu i se adresează profesorului Mangeron cu rugămintea de a fi sprijinit cu calcule matematice în realizarea proiectului “ măreţ”, de Perpetum Mobile, care viza înlocuirea barajelor pentru hidrocentrale. Drenea îl întâmpină pe domnul Mangeron şi-i spune:
- Tovarăşe profesor, vă rog să mă sprijiniţi!
Profesorul Mangeron, fin mirositor de valori, răspunde:
- Dragul meu, dragul meu, mai învaţă puţintică aritmetică şi stăm de vorbă!
Bietul de Pompilică, dus cu pluta cum era, suferea în sinea lui “savantă” că nu este înţeles nici chiar de renumitul savant Mangeron!

Sinteza luminii
Ar fi trebuit să fie ore frumoase, cele ţinute de domnul Calinicenco, pe care noi l-am poreclit moş Kaţ, căci se străduia să ne facă a înţelege Fizica prin demonstraţii aplicative. La un Curs s-a umplut amfiteatrul, având în vedere că se făcea şi prezenţa şi conta la examene. Aduce moş Kaţ material didactic penru demostrarea sintezei luminii şi după ce face tacticos prezenţa, trece la demonstraţii. Cum demonstraţia se făcea cu lumina sălii stinsă şi conştiinţa studenţilor era cam vidă, au început fâşcâielile plecărilor de la curs. Când s-a aprins lumina am putut vedea că mai . rămăsese cam o treime din studenţi. O fi văzut şi moş Kaţ? Poate că da, poate ca nu. Poate că s-a prefăcut că nu vede, dar ce-o fi fost în sufletul lui....!

Alte ciudăţenii ale lui nea Mitică Mangeron
* Prima întâlnire la cursuri cu domnul Mangeron a fost pompoasă, cu aplauzele noastre şi cu trecerea profesorului printre bănci, cu strângeri de mâini. A luat-o de la un capăt şi a închis circuitul în acelaşi loc. Un coleg a întins mâna a doua oară, mutându-se în altă bancă, iar domnul Mangeron i-a spus: „Dragul meu, mai dăm o dată, dacă aşa vrei!”, ceea ce a stârnit un murmur de admiraţie pentru spiritul de observaţie al dumnealui. Poate că a fost un truc al profesorului, pentru a impresiona, poate colgii au exagerat voit î aprecierea simţului de observaţie al profesorului, poate şi una şi alta ....!

* Nea Mitică era tare obişnuit cu întârzierile la ore, probabil că se lua cu unele probleme de creaţie, sau cine mai ştie ce. Noi îl aşteptam cu îngăduinţă, curiozitate pentru noile povestiri “SF”, cât şi pentru că nu ne solicita prea mult prin cursurile predate, ne siţeam destul de relaxaţi.
Într-o zi intră în amfiteatru, scrie pe tablă o ecuaţie şi întreabă dacă ştim ce reprezintă. A răspuns un coleg că este ecuaţia cercului. Domnul Mangeron l-a lăudat pe student şi a început să ne povestească, cu un ton nazal, despre o întâmplare autentică la Facultatea de Agronomie: „Dragii mei, dragii mei, am mers la Agronomie şi le-am pus pe tablă ecuaţia asta ( şi a scris pe tablă o integrală).
I-am întrebat ce reprezintă şi nu au ştiut şi atunci eu le-am spus: “Dragii mei, dragii mei, aceasta este o sfântă integrală şi nu coada vacii” Desigur că noi ne-am amuzat şi am râs, dar râsul mai era şi pentru a-i face plăcere profesorului.

Nota şase la Mosorel
Pentru examenul de Toleranţe şi Măsurători, învăţasem destul de bine, căci ştiam că Mosorel este cam piron. Am intrat timid în sala de examen ( laboratoru de Toleranţe), am tras un bilet şi eram bucuros că ştiam bine subiectele.. Aveam reţinere privind rezultatul căci era în funcţie de stăpânirea emoţiilor şi de toanele profesorului.
Trebuia să-i demonstrez profesorului că sunt stăpân pe mine şi profesorul deducea că stăpânesc bine materia. Am prezentat subiectele şi am primit nota 9, din care cauză emoţiile şi-au făcut apariţia şi Mosorel m-a mirosit. Nu ştiu ce i-a venit să mă întrebe ce am fost înainte de facultate şi fraierul de mine, în loc să-i spun că am lucrat în industrie, i-am spus adevărul, adică despre domeniul sanitar. Nu apucase să-mi dea carnetul şi numai ce văd că reface nota din nouă în şase şi-mi spune: “ De ce n-ai rămas măi acolo? Ce-ai căutat la Mecanică?”
Trăite de.... Mircea Iordache
Ciudateniile Răilene
* La examenul de Toleranţe, Mosorel a dat notă maximă pentru fratele lui Fănică Belţa ( băiat deştept, care avea să devină asistent universitar), iar lui Fănică i-a spus că trebuie să mai înveţe, doar nu vrea să fie în acelaşi an cu frate-său. La corigenţă, profesorul îl întreabă pe Fănică, ce număr de bilet are şi acesta îi spune că zero şi cum de fapt profesorul nota biletele cu litere, l-a admonestat pe Fănică: „ E O, măi boule!”, apoi i-a cerut să ia loc. Fănică, încurcat, a luat loc pe un scaun lângă profesor şi acesta iar i-a reproşat: „Nu acolo măi boule, ăla e locul asistentului meu!” Aşa s-au creat condiţiile unei repetări a anului.
* Avea Mosorel un fecior şi era unul la părinţi şi copie fidelă a feţei profesorului. A fost într-o promoţie după a noastră şi nu prea le avea cu studiile. La un examen, la care examinator era chiar tatăl lui, studentul era în găleată cu subiectele încât l-a inervat pe tată-său. Mosorel a făcut o afirmaţie de pomină, adresându-se copilului său: „ Măi, în loc să fii frumos ca mă-ta şi deştept ca mine, ai ieşit invers!”


"Scripeţi şi utilizarea lor pe şantierele înfloritoare ale Iaşului".
Din anumite motive profesorul Mangeron introducea uneori formulari "speciale" ale subiectelor la examenul de mecanica teoretica. Într-un bilet de examen din sesiunea iunie 1964 era înscris urmatorul subiect::
"Scripeţi şi utilizarea lor pe şantierele înfloritoare ale Iaşului".

Studenţii au descoperit...
Nu suntem singuri în Univers: mai exista profesorii...

Un pol pentru un termometru
Personaje: profesor T. Câmpan, asistent D. Anghelache,
studenţi la laboratorul de termotehnică, în anul 1957
Profesorul T. Câmpan a pus bazele Catedrei de Termotehnică.
S-a remarcat prin organizarea şi dezvoltarea învăţământului în cadrul Facultăţii de Mecanică. Dar mai era remarcat şi printr-un vocabular "special", folosit atât faţă de colegi cât şi de studenţi. Sub aspect fizic, arăta, la vremea aceea, ca un moşuleţ, îmbrăcat într-un halat ponosit. Era ocupat toată ziua cu diferite cercetări şi treburi prin laborator. Îl avea ca asistent pe D.Anghelache, un tip tare “inventiv”.
În timpul unei ore de laborator un student a spart un termometru.
"Lasă, nu-i nimic!" l-a liniştit asistentul Anghelache. "Vezi că dincolo este un moş; du-te şi roagă-l frumos să-ţi dea altul!". Urmând sfatul, studentul plecă în camera alăturată căutându-se prin buzunare. "Moşule, uite, îti dau un pol, ca să-mi dai un termometru!". Dar "moşul" era chiar profesorul Câmpan, şeful catedrei. Ce i-a spus studentului nu se poate reda în scris...
Cât despre asistentul Anghelache, acesta s-a făcut nevăzut pentru o vreme... (Relatata de prof. Emil Jugureanu)

ALŢII DESPRE NOI...
"Din activitatea studenţească:
La Facultatea de Mecanică a fost obţinut un strung cu un design deosebit de cel al strungurilor care funcţionează".
(Din "Foaia absolvţtilor", a promoţiei 1989
a Facultăii de Ştiinţe Economice, Iaşi)

DAR NICI NOI NU NE LĂSĂM...
- Ştiţi de ce sunt mai mulţi studenţi la învăţământul economic decât la cel tehnic?
- ?!? ... (spuse economistul) ...
- Pentru că trebuie mai mulţi economişti ca să contabilizeze ceea ce face un inginer! (Din "Foaia absolventilor" a unei
promotii a Facultatii de Mecanica)
Berea cea de toate zilele
Când Silviu si Radu au ajuns la uşa amfiteatrului era trecut puţin de ora 8. Profesorul intrase. Cum să deranjeze?
-- Ce facem pâna la 10? întrebă Radu.
-- Păi... hai să bem o bere!
Noroc că berăria din Bucşinescu nu e prea departe... şi, cu toate că e luni dimineaţa, totul este pregătit...
Silviu savurează berea rece. Dar ceva îl framânta:
-- Stii ce mă îngrijorează? Că dacă am luat-o de luni dimineaţa cu berea, tare mă tem că aşa o s-o ducem toată săptămâna!
-- S-ar putea să ai dreptate! Doar ştii proverbul nostru din bătrâni: de ceea ce te temi, de aia nu scapi ! (povestita de ing. Idriceanu Liviu, absolvent mecanica agricola, 1987)

Ultima şansă...
Toamna anului 1971... Reexaminare la organe de maşini, cu profesorul Popinceanu.
În sala au rămas ultimii doi studenţi, care nu reuşesc să-şi rezolve subiectele.
- Nu, nu... ştii dumneata ceva, dar n-ai învăţat destul... n-am ce-ţi face... se adresă profesorul unuia dintre ei.
- Dom' profesor, nu mă lăsaţi repetent... nu pot să mă mai duc acasă... nu ma primesc părinţii... se rugă studentul şi începu să plângă...
- Cum? Ce înseamna asta? Plângi la examen? Ce fel de bărbat eşti tu?
Urmară alte văicăreli... nişte întrebări "de baraj"... şi într-un târziu studentul smulse preţiosul 5...
Fu rândul celuilalt.
- Ştiţi... şi eu... ca şi colegul... sunt în aceeaşi situaţie... nu pot da ochii cu părinţii!...
- Cum, spui că eşti în aceeaşi situaţie cu el? Nu, nu eşti!... Dumneata n-ai plâns!...
Martor ocular: prof.Cretu Spiridon (pe atunci asistent)