Te Deum - motivaţie.

Ochiul minţii pentru întâlnirea aniversara a promoţiei, la 40 ani de la absolvire - iunie 2008
de Mircea Iordache
CUVÂNT ÎNAINTE

Îndrăznesc să folosesc titlul Te Deum pentru ceea ce am dorit să se ţină la întâlnirea noastră aniversară, la patruzeci ani de la terminarea facultăţii. Consider că s-a şi întâmplat să fim pe tot parcursul întâlnirii cu sufletele în închinăciune pentru Dumnezeu, căci ne-a dat fericirea de a ne putea revedea după atâta dulce-amar de vreme. Pe parcursul expunerii voi adresa scurte rugăciuni de mulţumire pentru împlinirile pe care le avem, să avem mulţi ani fericiţi şi să ne revedem sănătoşi. Eu merg în crezul meu şi sper că majoritatea are acelaşi crez. Nu aduc contre altor religii, ba chiar sugerez şi celor de altă confesiune să mediteze spiritual, conform credinţei lor, la tot ce înseamnă promoţia noastră şi fericirea de a ne revedea.
Valuri de idei emoţionale se derulează prin sufletul meu, mă învăluie cald – luminos şi nu-mi dau răgaz să exprim zborul stolurilor de cuvinte care se înalţă pe cerul minţii. Şi acum mă copleşesc emoţiile Întâlnirii Aniversare.Trag de mine să ies din Paradisul creat de revederea colegială, la 40 de ani după absolvirea facultăţii, să mă pot detaşa şi ca un spectator venit din exterior, să arăt atmosfera, trăirile citite pe chipurile colegilor şi în sufletul meu. E greu să fiu spectatorul propriului suflet, dar trebuie, şi în numele promoţie mele înalţ o rugăciune:

Dumnezeul nostru, Atotţiitorule,

Făcătorul cerului şi al pământului,
Al tuturor celor văzute şi nevăzute
Tu ne vezi din slava eterului,
Îţi mulumim Ţie pentru cele trăite!

Că promoţiei noastre măreţe
I-ai dat daruri şi haruri divine:
Voinţă, puteri, competenţe
Şi multă credinţă in Tine.

Te rugăm să ne laşi în putere
Să ne dai încă ani mulţi şi frumoşi
Şi din când în când cu-a Ta vrere
Să ne revedem sănătoşi!

Că a Ta este Împărăţia şi Puterea şi Slava ,
A Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ,
Acum şi pururea şi în vecii vecilor ,
AMIN !


Din aura confuză, paradisiacă, desluşesc tot mai mult chipuri dragi cu suflete mari, parfumul amintirilor, măreţia realizărilor, dar din păcate şi pecetea unor frustrări, suferinţe, previziuni sumbre.
Reiau în fiecare zi lupta cu mine însumi şi continui visurile, gândurile, cuvintele, le aşez uşor la locul lor şi uite-aşa câte-un pic, câte-un pic, caut să-mi duc la capăt plăcerea de a mă împlini sufleteşte şi de a împărtăşi colegilor trăirile mele în care sunt oglindiţi şi ei.
Îmi filează şi acum, în minte, încurajarea insuflată de traducerea adaptată a imnului Gaudeamus Igitur, postată pe forumul facultăţii:

Să ne bucurăm din plin
De parcă-am fi tineri,
Căci din tineri provenim
Şi-am avut susţineri
Pe tărâm divin!

Sunt realist, dar pot spune că mi-au făcut plăcere aprecierile unor colegi, care m-au gratulat pentru strădaniile de a însera amintiri pe forumul facultăţii. Sunt sigur că se aşteaptă cu nerăbdare de la mine să postez şi alte impresii şi cred că fiecare ar dori să se regăsească la modul cel mai fidel şi plăcut. Îmi dau seama că toţi colegii merită strădaniile mele de a-i zugrăvi. Aş vrea să nu cad în derizoriu cu insistenţele mele. Eu observ doar cu raza mea de lumină imaginile pe care le prezint. Cer scuze pentru eventuale umbre în prezentările mele, pentru scăpări de imagini sau mici contorsionări. Inivit colegii să fie mai participativi la trăirile promoţiei, să vină pe forum cu amintiri, reflecţii, sugestii. Mă simt cam ridicol că mă aflu aproape singur cu postări pe site-ul „Despre Colegi”? Oare sunt dezechilibrat şi nu-mi dau seama? Nu am ce face de mă preocupă aşa ceva? Oare stimabilul Leon ( artistul punerilor în pagină) mă mai suportă să-l deranjez? Ce impresie are despre mine? Promit că asta e ultima postare. Gândurile astea sumbre îmi vin atât din unele remarci subtile, cât şi din neimplicarea colegilor în îmbogăţirea forumului cu proprii contribuţii. Nu cred că trebuie să ne fie teamă de Limba Română, căci este dulce dacă este exprimată simplu - din suflet.


De-aş putea
Deasupra tuturor
Aş arbora,
Pentru eternitate:
Cerul ,Soarele,
Porumbelul, Ramul



Seninul cerului albastru,
Pacea şi respectul,
Verdele şi rodirea,
Păstrarea tradiţiilor,
Arcul unui curcubeu,
Credinţa în Dumnezeu.

MIOR






INTRODUCERE

După anunţarea întâlnirii promoţiei noastre, prin graţia colegului Leon Dorel, am intrat aşa într-o fierbere sufletească, de parcă nu mai eram eu, acel moşuleţ anost, cu paşi mici, nesigur, grijuliu cu fiecare semnal negativ al trupului şi având în faţă orizontul sumbru al ultimei etape a vieţii. Am redescoperit copilul din mine, vioi şi sensibil, tânărul plin de aspiraţii care şuguia cu viaţa pe băncile facultăţii, zelosul om al muncii care s-a străduit să-şi facă un rost dealungul a două epoci. Am intrat într-o stare de frământare şi am dat curs pornirilor spirituale de a ieşi în întâmpinarea colegilor cu toată fiinţa mea sufletească. Am ţinut legătura tot mai strânsă cu admirabilul Leon Dorel, am încercat să insuflu unor colegi importanţa revederii noastre, pentru a-i determina să vină la întâlnire şi am postat pe forumul facultăţii amintirile şi trăirile mele. Să fi fost dorinţă, să fi fost credinţă, mândria de a-mi etala unele valenţe, să fi fost evadare din matca singurătăţii? Poate că a fost câte ceva din fiecare, dar mai presus de toate a fost dragostea de viaţă.
Iată că a sosit şi ziua întâlnirii, zi de vară, frumoasă, parcă tocmită de Dumnezeu să dea cele mai frumoase culori întâlnirii noastre aniversare. Am plecat de-acasă, cu o servietă în care am înghesuit câteva lucruşoare de uz personal, aşa ca pentru trei zile şi nu-mi puteam conduce gândul spre ce urma să mi se întâmple. De fiecare dată când încercam să mă concentrez spre întâlnire, gândurile îmi alunecau spre amintiri şi spre realităţile nu tocmai fericite ale vârstei a treia. Prea puţin reuşeam să mi-i fixez pe cei care ştiam că vor veni. Mă măcinau mult şi gândurile despre colegii care nu puteau să vină, cu motivaţiile lor, destul de întemeiate, unele chiar lacrimogene. Arăt aici câteva situaţii:
• Niţescu Andrei. I-am aflat numărul de telefon pe site-ul Despre
Colegi şi pentru că îl simpatizam din timpul studenţiei l-am tot sunat insistând să vină. Mi-a comnicat că nu poate veni întrucât suferă cu inima şi am simţit că trepidează, frământat de dor şi de frustrare. Pe lângă el nu putea veni nici soţia lui, valoroasa colegă a noastră, Spânu Livia, poate şi ea măcinată de gânduri grele. Cu Andrei am reuşit să fac o punte, de messenger şi suflet şi i-am descoperit răni mai adânci şi că nu m-am înşelat dacă în amintirile mele despre colegi l-am catalogat ca fiind un omoi (mamă, mamă), dar cu suflet dulce de copil neprihănit. Mă simt legat foarte, de acest destin şi subconştientul îmi spune că-i voi fi ataşat sufleteşte cât mă vor ţine brâiele. Sper că dacă vom comunica, bucuriile noastre se vor amplifica, iar necazurile vor fi diluate;
• Pufu Ioan. A fost un pic cam sucit, ba că nu poate, ba că poate
vine. L-am bătut la cap până aproape de ziua întlnirii şi am aflat
adevăratul motiv de refuz, că are un reumatism anchilozant. Triste, dar adevărate, surprizele neplăcute ale vârstei a treia.
În perioada în care petreceam la Iaşi cu ocazia întâlnirii promoţiei, i-am dat telefon petru a-i prezenta ambianţa sărbătorii noastre şi a-l asigura că-i voi trimite imagini edificatoare. Mi-a părut cam ursuz, da-l înţeleg, că se simţea frustrat, sau poate credea că i se face în ciudă. Cred că l-am cam deranjat cu insistenţele mele telefonice şi într-o convorbire m-a întrebat: „Ce măi, n-ai ce face?” De unde eram entuziast în a-i regăsi prezenţa în viaţa mea, am rămas decepţionat şi am hotărât să nu-l mai deranjez. Poate că în suferinţele lui reumatismale nu mai are loc de scormonit prin amintiri şi de reluat amiciţii, sau poate avea impresia că urmăresc vre-un favor, cu o cazare la casa lui de vacanţă de la Monteoru, poate că-i stilul lui cam tolo. După ceva timp m-a sunat el şi mi-a zis despre suferinţele pe care le are şi m-a rugat să-i trimit prin fiul lui imaginile promise. Am aflat că cei doi băieţi ai lui au poziţii sociale marcante şi că mă vor contacta. Tinerii ăştia de azi au viaţa lor agitată de parcă ar fi atinşi de tsunami. Nu prea reuşesc să se lege faptele de cuvinte pe linia punctualităţii. Aşa s-a făcut că treaba s-a cam tergiversat, dar până la urmă am reuşit să transmit imaginile prin Dragoş, cu toate că iniţial discutasem cu celălalt fecior pufulean, Vlad. L-am rugat pe Dragoş să-mi trimită câteva poze de familie şi am primit, dar nu chiar tot ce aş fi dorit;
• Butyurka Ioan. I-am găsit numarul de teleon în Pagini Aurii şi
m-am bucurat mult că după 30 de ani i-am auzit vocea, parcă neschimbată. Motivaţia refuzului de a participa a stat în aceea că are mama foarte vârstnică (92 ani) şi bolnavă grav. L-am asigurat că-l voi ţine la curent cu toate detaliile despre aspectele întâlnirii colegiale. Oare are ceva reţneri, din convingeri etnice şi consideră că n-aş fi suficient de bine intenţionat? Eu nu-l realizez prin etnie, ci prin prisma colegialităţii şi a calităţilor lui umane. Şi dacă ar fi voba de etnie, pot spune că am cea mai bună impresie despre maghiari, pentru competenţe, seriozitate, tenacitate, corectitudine, ospitalitate şi nu în ultimul rând pentru volubilitate. Pe toţi prietenii maghiari pe care i-am avut i-am privit ca modele comportamentale, pentru mine. L-am ţinut şi pe el la curent chiar şi din miezul evenimentelor;
• Gaal Csaba. Am obţinut numărul lui de telefon de la Butyurka şi
am fost foarte bucuros de conversaţia cu el, dar am aflat că nu poate veni, întrucât are mari responsabilităţi în cadrul unei firme Italiene şi trebuie să meargă în Italia pentru probleme de specialitate. Din pozele pe care le-am primit de la Csobi am observat că el este bine conservat şi mi-l reaminteşte pe seriosul dar şi mucalitul de cu 40 de ani în urmă. Ar merita să vobesc mult despre el, cu amintirile şi dorul care mă animă;
• Bandrabur Puiu. Tot din Pagini Aurii i-am aflat numărul de
telefon şi am fost amândoi încântaţi de regăsire. A tot amânat răspunsul până în ultimele zile şi s-a declarat neputincios pe motiv că soacra lui este paralizată la pat şi el nu poate să-şi lase soţia ( Minerva) la greu. I-am promis şi lui că-l voi ţine la curent, mai ales prin faptul că putem păstra legătura prin net şi m-am ţinut de cuvânt. Mă simt foarte legat sufleteşte de el căci mi-a fost coleg de cameră prin anii III şi IV. Avea un şarm deosebit. Nu era doar o prezenţă fizică ci şi o stare de spirit foarte plăcută. Avea toate calităţile unui student elevat: serios cu studiile, participaiv la toate acţiunile grupei ( na, c-am vorbit ca la o şedinţă PCR!), foarte sociabil şi distractiv. Toate astea nu le pot uita şi din când în când îmi dau seama că-mi lipseşte un suflu de Bandrabur;
• Selami Geait. Am de câţiva ani legături telefonice şi prin mail cu
el. Am insistat să vină şi a promis că vine până în ultima clipă, când s-a scuzat la telefon că nu poate veni cale de 1000 km. pe arşiţa care se instalase în ţară la sfârşitul lunii iunie. L-am înţeles, dar putea fi un dar de la Alah, dacă făcea un efort mai mare, căci întâlnirea noastră merita acel efort. Ah, dac-aş putea i-aş trage câteva vărguţe la fund, că eu am insistat atât de mult să mi-l apropiu, iar el o dă cotită. Bonomia lui, degajarea cu care îşi exprimă ideile, perlele pe care le scoate din când în când, mi l-au fixat în minte ca pe cel mai simpatic turc şi de aia îi caut figura, dar pobabil că prin insistenţele mele i-am creat oarece repulsie. Sper să nu fie aşa şi să ne mai regăsim cu multă plăcere ;
• Micu ( Căpitănescu ) Anişoara . Ca fostă colegă de grupă, m-aş fi
bucurat mult să vină la întâlnire, dar nu am reuşit să dau de ea, cu toate că locuieşte aproape de mine. Are un fel aparte de a vedea relaţiile colegiale. Este mai reţinută şi în plus foarte preocupată de fetele şi nepoţii ei
( orizontul trăirilor ei sufleteşti ). Am încercat să o anunţ prin Oana, fata cea mică, lucrătoare în învăţământ, dar nu am primit răspuns şi de fapt eram sceptic în ce privea acceptarea de a veni la întâlnire. Referitor la relaţia dintre mamă şi fice, am putut observa că sufletul bunicului a fost transferat mamei. Îmi aduc aminte cum domnul Căpitănescu, tatăl Anişoarei, făcea lobi pentru fata lui pe holurile examenelor la facultate. Eram impresionat şi simţeam un respect dosebit pentru un aşa tată. Revenind la Anişoara, abia peste 6 luni am aflat că a trecut printr-o cumpănă grea a vieţii. A avut accident vascular şi cu greu şi-a echilibrat organismul. Deci, în timp ce noi ne întâlneam la Iaşi, Anişoara era spitalizată. Cred că a suferit acel şoc şi ca urmare a veştii că fica ei Oana nu mai are catedră la liceu. Asta îmi spune încă odată câtă trăire poate avea o mamă ca Anişoara pentru copiii ei. Cam după 6 luni de la întâlnire am reuşit, în sfârşit am reuşit, să iau legătura cu Oana prin messenger şi i-am transmis toate înregistrările mele legate de întâlnirea de la Iaşi. Am şi purtat o convorbire cu Anişara. Mi-a spus prin ce a trecut şi a fost tare bucuroasă că a revăzut trecutul promoţiei noastre;
• Lazăr George. Am fost contactat de el si m-a felicitat pentru
postările de pe forumul facultăţii şi-i părea rău că nu am amintit şi despre el. Cred că l-am dezamăgit. A fost una dintre scăpările ce le-am avut în acele amintiri relatate. Din bifările celor care şi-au anunţat particiarea am dedus că va veni şi George, dar din păcate nu a venit. După întălnirea aniversară, i-am reproşat de ce nu a venit şi am fost blocat sufleteşte când mi-a mărturisit că soţia lui este atinsă de boala bolilor.... şi nu mai am cuvinte. Reţin că-mi era drag George pe timpul facultăţii. Eu am fost o figură anostă, dar nu eram gelos pe făt frumosul George ci îl admiram căci mi se părea că are ochii albaştri ca seninul cerului, sau poate verzui ca marea culoare a pimăverii şi citeam în ei toate atributele binelui, atât pentru binele altora cât şi pentru a-i fi bine lui. Mi-a părut nespus de rău că nu am reuşit să-l revăd.Imagini ale familiei lui mi le-a trimis la insistenţele mele, pentru a le posta în acest expozeu. Din aceste imagini se poate observa şi starea psihică a fiecărei persoane, pornind de la îngrijorarea părinţilor, la încrederea oarecum reţinută în viitor a copiilor şi inocenta lipsă de griji a nepotului. Doamne, Te rog ai grijă de familia lui George, şi dă-ne posibilitatea să ne revedem sănătoşi şi fără necazuri!;
• Marian Neculai: Am aflat că fiul lui a suferit un accident de
maşină şi nu ştiam cât era de grav. Am cam încălcat regula bunei simţiri şi l-am sunat, pentru a afla ce-i cu el şi dacă poate veni la întâlnire. După cum a început să se motiveze mi-am dat seama cât de inoportună a fost propunerea mea. Uneori din dorinţa de bine, mi se întâmplă să fac mai mult rău. Mi-a povestit cu noduri de lacrimi în gât, în ce situaţie gravă este fiul lui, că încă se afla în comă. Simţeam disperarea în glasul lui şi nu mai ştiam ce să-i spun pentru a-i potoli suferinţa. Am bâiguit ceva, cum că-i împărtăşesc durerea şi-l voi ţine la curent cu evenimentul întâlnirii promoţiei. El, sărmanul, a suferit pe două planuri: durerea sufleteasă pentru starea în care se afla fiul lui şi imposibilitatea de a fi la întâlnirea omagială. Indiscutabil, prima durere era copleşitoare şi nu-i mai ardea de problema celei de a doua. După întoarcerea de la Iaşi, am căutat de mai multe ori să-l încurajez şi l-am rugat să mă viziteze pentru a-i arăta imagini de la întâlnirea omagială. Am şi stabilit o întâlnire pentru 19 octombrie, dar mi-a dat telefon în acea zi că trebuie să stea mai mult la fiul lui şi că va veni peste două săptămâni, adică pe 2 noembrie. Ce a urmat, cred că au aflat toţi colegii. Nu este deloc plăcut să vorbeşti despre situaţii macabre şi poate că nu fac bine că scriu aici despre moartea lui Marian, dar merită să-l pomenesc întru păstrarea în memoria noastră şi să invit la închinăciune pentru sufletul lui.
Adio, scumpul nostru coleg – Marian Neculai!

Te rugăm Doamne, de vrei!

Doamne, s-a dus şi-acest an
Şi mi-e greu să înţeleg
Cum s-a dus şi Marian,
Cum plecă un scump coleg!

Cât a-nvăţat şi-a muncit!
Cât de multe-a pătimit!
Pentru tot ce a iubit,
Sufletul şi-a dăruit.

Te rugăm Doamne, de vrei,
Ai grijă de Neculai,
Şi-n decizia ce-o iei,
Să-l primeşti Doamne în Rai!

Că a Ta este Împărăţia şi Puterea şi Slava ,
A Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ,
Acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.

• Truşcan Constantin: locuieşte la un bloc în apropierea mea şi am
încercat să-l conving pentru participarea la întâlnire, dar nu am insistat căci suferinţa lui este prea mare prin pierdeea unicului fiu, chiar dacă au trecut câţiva ani de la nenorocirea care l-a lovit. Soţia lui e marcată şi mai puternic, că aşa e dat de la Dumnezeu ca mama să sufere cel mai mult. Acum s-au dotat cu un calculator şi activitatea pe el a devenit hobi de familie. Doamna are dragoste mare pentru flori şi pisici şi am observat multe poze şi mesaje video cu aceaste teme, iar Titi vede computerul ca pe o jucărie nemaipomenită şi este preocupat de poze, mesaje video
( agrafe,cum le spune el ) şi muzică până la nesfârşit. Chiar şi cu aceste preocupări relaxante, tot se pot citi pe chipurile lor ridurile şi cicatricile sufleteşti.

Îmi pare rău că prea puţini colegi accesează internetul şi nu putem comunica pe această cale facilă. Mă impresionează că cei mai mulţi colegi care s-au adaptat noului mijloc de comunicare sunt de la Mecanica Agricolă, facultate care în perioada studiilor era considerată mai dezavantajoasă, dar care de fapt a fost cea mai valoroasă prin ascensiunea ulterioară a foştilor colegi.