Clubul Vicia Faba

Clubul VICIA FABBA, a fost înfiinţat în anul 1968, sub patronajul celebrului H.H., o figură de legendă, talen…tată a fotbalului studenţesc, care şi-a dăruit toată priceperea şi în calitate de antrenor şi chiar de preşedinte. Se poate spune că asemenea valori se nasc o dată la un mileniu. A avut multe realizări, ducând clubul timp de peste 40 ani ( cu vorba şi cu afişe aproape porno), cu blaturi, încât s-a minunat şi Sett Blatter. De necrezut cum putea să facă şapte echipe în acelaşi club( FC Balena, CS Schilou, CS Piticu, RC Girafa, LAS Grasu, MC Slabu, CF Lăcusta ) şi din aceaşi promoţie, să facă cu ele un campionat. Deci a găsit soluţia ideală de a câştiga numai el campionatul. De fapt toate meciurile erau nule, fie ca scor, fie ca valoare: - 4-4, ca la teatru; 5-5, bere-mici; 6-6, numai pase, 8- 6, numai farse.De fapt erau trei campionate paralele, în care jucau câte 2-3 echipe stabilite be baza contrariilor. Ca atare H.H.Haşurică era unic pe planşetă şi poate chiar din galaxie, care căştiga câte trei campionate pe an. Realizările lui sunt demne de Kinis-Boc. Valoarea lui Aurică Lavric alias H.H.H. poate fi rezumată astfel, sub formă de elogiu: - Tu, neobosit H.H / L-ai ameţit şi pe dracu / fiind mare printre aşi / tu centraşi, tu daşi cu capu!
Pe vremea absolvirii facultăţilor mintale de către promoţia noastră, un arbitru de talie stelară, conducea arbitrajul studenţesc şi acela nu a fost altul decât colegul nostru Todiruţ Răfăilă de la Bârlad, care şi-a căpătat un renume asemănător cu Colina de la Iaşi. Avusese grijă H.H.H. să înroleze şi arbitru al clubului, aşa că nu mai trebuia să cumpere arbitri pentru aranjarea meciurilor. De fapt pe vremurile acelea stranii nu se dădeau şpăgi, căci intra securitatea pe fir şi vai de acei care cădeau în mâna securităţii că o păţeau mai rău decât în vremuri şi mai demult, când dacă făcea capul, capul trăgea, numai că acel cap era mai mic şi poate nevinovat.
H.H.H. avea grijă de toate, ca să iasă după pohta inimii lui, aşa că îl trata pe Răfăilă cu mult onor şi simpatie, dar a mers cam departe cu jocul de scenă, aranjând intrările arbitrului pe teren cu un fast de neimaginat. La un meci echipele aşteptau în dezordinea obişnuită pe terenul Codrescu, aflat în faţa căminului nostru. Dezordinea era cauzată şi de nedumerirea diferenţelor de altitudine a celor două echipe, căci jucau Piticul cu Girafa, dar şi de neapariţia vreunui arbitru, care să pună ordine pe teren şi să conducă jocul. Nici H.H.H. nu era de găsit. Nu mi-a venit să cred ochilor, când de pe fereastra camerei de cămin este scos pe un scaun cu spătar arbitrul nostru nimerit. Balansări, poticneli, ovaţii şi tot tacâmul entuziasmului, după care s-a aşezat liniştea respectuoasă din curiozitate pentru ce fel de năstruşnicii mai urmează. Răfăilă era ţanţoş, dar a rămas înţepenit pe scaun şi de acolo dădea sentinţe cu fluierul şi cu pantomima-i caracteristică unui arbitru de talia lui. Era îmbrăcat într-un costum negru de mătase, cu ecuson de arbitru FIFA. Se vedea din privirile lui că a jucat pe la rugbi sau hanbal şi că ştia reguli chiar şi de fotbal. De fapt cu alte ocazii a făcut demonstraţii de cum trebuie apărat la poartă. Le ştia omul mai bine ca un uşier. Se aşeza pe scaun în mijlocul porţii şi când venea mingea pe poartă, parcă se apăra de muşte, dar îi reuşea excepţional. Dacă mingea venea pe centrul porţii ( desigur poarta la terenul nostru era de handbal ), el se prefăcea că o prinde cu mâinile, mingea îi trecea printre mâini şi o respingea ca din întâmplare cu capul. Toate gesturile lui erau intenţionate şi foarte savurate de publicul larg al facultăţilor care-şi aveau căminele la Codrescu. Uneori se folosea şi de câte doi tuşieri. Cei mai interesanţi erau: Michelangeli şi Bucurie. Michelngeli era cel mai talentat pictor în tuş şi de aia a devenit şi celebru tuşier. El a pictat şi tabloul nostru de promoţie, împreună cu Răfăilă. Despre al doilea tuşier, cred că a fost promovat pentru că s-a bucurat de o avere de la vreo tuşă, gen mătuşa Tamara, dar şi pentrucă era un adevărat Joker la Poker. Bucurie reuşea prin ridicarea steguleţului de tuşier să ridiculizeze realitatea din teren. Nu era vândut niciunei echipe ci numai bucuriei de a încurca lucrurile, spre admiraţia spectaorilor. Se punea în scenă zicala: ”Bucură-te cum s-a bucurat Bucurie de bucuria lui Bucurescu, când Bucurescu cu bucurie urmărea tuşa, să obţină o zestre de aplauze şi bucurie din partea spectatorilor bucuroşi!”
Răfăilă, făcea din meciuri adevărate spectacole şi le ţinea foarte bine sub control, atât de bine încât migea se plimba numai la centru în jurul lui şi dacă încerca să meargă spre poartă, făcea el ce făcea şi fluiera, după care dădea penalitate tocmai invers de cum era firesc. Dar ce mai era firesc pe teren? Leiba şi Popescu ( din Echipa Grasu) , cu tonele lor, se tăvăleau pe jos la cea mai mică piedecă şi nu era uşor nici pentru ei, nici pentru teren, căci se cutremurau şi căminele. Erau interesante schemele de joc în partidele Piticul – Girafa, când Acroitoriţei şi Lupchian jucau minea cu capul,încât piticii Iordache, Irimia, Pufu, nu puteau decât să-i urmărească dacă scapă mingea şi apoi să treacă chiar printre picioarele lor. Uf, ce meciuri erau! Făcea Răfăilă ce făcea şi se terminau nule sub toate aspectele, chiar 0-0. Nu se putea marca, mai ales când Răfăilă stătea pe scaun în centrul terenului şi nu accepta să scape mingea de sub observaţie. Şi cum porţile nu erau la centru..., evident că nu se marcau goluri! După terminarea timpului ”regulamentar”, urmau loviturile de la şapte metri. Uşor de dat gol! Asta s-o creadă Maradona. Spectatorii intrau în teren şi făceau un culuar îngust, numai cât să treacă mingea şutată. Puteai să tragi cât de tare, căci plasat nu era cum, şi portarul o prindea cu siguranţă. Fiecare şut era însoţit de strigătele spectatorilor, de râsete şi încurajări. Era şi normal ca până la urmă să se ajungă la scoruri mai mult egale şi cu etichetele de rigoare, aşa cum am mai arătat mai sus.Dintre animatorii meciurilor, sunt de menţionat:*Andrei (Furnicuţă), Leiba (Micuţu), Popescu (Fluturaş), Traian ( Ţâru)
– de la FC Balena;*Tomiţă (Balena), Huzumă Ţâf ( Buldozer) – de la CS Schilodu;
Cu trecerea timpului s-au creat replici de genul:
Pentru Balena -
(Tu ai fost mereu balenă,
Nu te-ai îngrăşat în schemă.
Dar acum , cum dormi sub fustă,
N-ai să-ajungi în veci lăcustă ! )
Pentru Lăcusta –
(Ai fost şi tu cândva lăcustă
Dar prinzându-te de-o fustă
Ai urcat repede-n schemă
Şi-ai ajuns acum balenă!)
Au mai fost şi alte încercări poetice scrise de picioarele talentate ale colegilor jucători, pe care le las în seama prezentării de către celebrul H.H.H., cu ocazia confeinţei de presă pe care o va ţine la Hotel Continental.
Nu-mi rămâne decât să urez viaţă foarte lungă clubului nostru de fotbal, celor care l-au vitaminizat ca pe Mutu şi tuturor colegilor care mai reuşesc să savureze spectacolul vieţii!